Șansele Kamalei Harris de a deveni prima femeie PREȘEDINTE din istoria SUA / „Un personaj mediocru, politic vorbind. Republicanii o vor face praf”

Șansele Kamalei Harris de a deveni prima femeie PREȘEDINTE din istoria SUA / Un personaj mediocru, politic vorbind. Republicanii o vor face praf
Kamala Harris, vicepreședintele SUA/ Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 25/07/2024, 08:30

Ajunsă în prima poziție la prezidențialele din noiembrie, Kamala Harris a avut luni prima ieșire publică, după retragerea lui Joe Biden. Vicepreședinta Statelor Unite a demarat un tur de forță, cu sute de apeluri telefonice, pentru a-i convinge pe democrații din teritoriu să o susțină la apropiata convenție a partidului. 

Harris, în vârstă de 59 de ani, ar putea primi nominalizarea democrată la convenția partidului din 19-21 august, de la Chicago, dacă suficienți delegați vor fi de acord să-și transfere voturile de la Biden către ea.

Profesorul universitar Dan Dungaciu, sociolog și expert în geopolitică, a oferit în exclusivitate pentru Gândul o analiză detaliată a profilului politic al vicepreședintei Kamala Harris, în contextul posibilei sale candidaturi pentru președinția Statelor Unite.

Dungaciu a subliniat că, înainte de actuala situație politică, niciun politician nu a făcut remarci notabile despre Kamala Harris. Acesta consideră că Harris este un candidat mediocru, având o singură sarcină majoră ca vicepreședinte – gestionarea frontierei de sud a SUA, unde a eșuat spectaculos.

Dacă căutați în toată presa americană, nu veți găsi niciun politician democrat sau nedemocrat care să fi spus lucruri remarcabile despre doamna Kamala Harris înainte de situația în care ne aflăm acum. Deci, domnia sa este un candidat mediocru în realitate. A avut o singură șansă ca vicepreședinte să se ocupe de frontiera de sud a Statelor Unite, adică pe acolo pe unde intră migranții, dar a eșuat într-un mod spectaculos”, a evidențiat expertul în geopolitică.

Dungaciu afirmă că democrații vor trebui să construiască o nouă narațiune pentru a o prezenta pe Kamala Harris ca pe un personaj remarcabil, capabil să ocupe funcția de președinte al Statelor Unite. Acest proces va implica întreaga mașinărie a presei mainstream, care susține de obicei democrații.

Deci suntem într-o schimbare de logică majoră. Alegi un personaj iremarcabil, iar apoi îl faci candidat? Suntem în situația în care s-a ales un candidat și acum trebuie să-l faci remarcabil. Și va începe o întreagă narațiune care să arate cât de bună și frumoasă, și deșteaptă este doamna Kamala Harris și cât de bună este să fie președinte al Statelor Unite, deși înainte de a fi în situația plecării domnului Biden, niciunul dintre politicienii de vârf și nu numai din Statele Unite n-a exprimat opinii de acest gen. Deci, practic va fi greu pentru democrați să-i reamenajeze imaginea. Dar, sigur că nu e imposibil, pentru că tot aparatul lor de așa-numită presă mainstream este de partea democraților și se va pune în mișcare”, a precizat sociologul.

Totuși, el avertizează că acest lucru nu va fi ușor din cauza lipsei de consistență a background-ului politic al lui Harris și a percepției publicului, care asociază imaginea ei mai mult cu râsul său decât cu realizări politice.

Sigur, nu e cel mai rău lucru din lume, dar nu e neapărat și cel mai bun lucru din lume dacă vrei să candidezi la cea mai importantă funcție din Statele Unite și poate din lume”, a precizat el.

Dungaciu a evidențiat că intrarea târzie în cursă a unui candidat democrat nu va fi neapărat decisivă, subliniind că polarizarea extremă a electoratului american face ca votul anti-Trump să fie un factor determinant.

Există o categorie de electorat mare care este atât de anti-Trump încât nu contează cine este candidatul democrat. Acum să vedem dacă această categorie este suficientă să o facă pe doamna Kamala Harris președinte. Despre asta e vorba, dânsa vine pe o polarizare pregnantă. Să vedem dacă votul anti-Trump este suficient să facă pe cineva președinte, pentru că dacă doamna Kamala Harris are nevoie și de voturi pozitive, adică cineva să o voteze pentru calitățile domniei sale, aici, din nefericire, cel puțin deocamdată, stă mai prost”, a afirmat expertul în geopolitică.

În „swing-states”, acolo va fi marea bătălie

Discutând despre cele șapte „swing states” (state oscilante, indecise), Dungaciu a menționat că, deși Harris reducea diferența dintre candidații democrați și republicani, ea nu schimba semnificativ ierarhiile politice. „În media sondajelor din Statele Unite, domnul Trump era înaintea domnului Biden cu vreo trei procente, uneori patru,” a spus el, observând că Trump avea un avantaj și în fața lui Harris, deși diferența era mai mică.

„De fapt, acolo a fost marea problemă, nu neapărat votul general, pentru că nu votul general câștigă alegerile în America, ci votul electorilor.

În «swing states», domnul Biden stătea și mai prost. Și faptul că era spectrul pierderii alegerilor prezidențiale și nu numai pierderea alegerilor, dar și la Senat, și la Cameră asta a îngrijorat cel mai mult elita de putere democrată, și de asta a fost schimbat domnul Biden, nu neapărat pentru funcția de președinte, dar și pentru că presiunea din teritoriu – guvernatori, senatori, congresmeni – a fost atât de mare încât domnul Biden a trebuit să plece.

Deocamdată, doamna Kamala Harris nu are neapărat avantaj și nu schimbă foarte mult ierarhiile. Acum urmează să vedem care va fi efectul în sondaje și reacția cetățenilor Statelor Unite. E prea devreme în acest moment, cel puțin uitându-ne pe sondajele pe care le avem până în acest moment, să tragem o concluzie”, a atenționat Dungaciu.

Alte nume vehiculate în afară de Kamala Harris

Dungaciu a vorbit și despre alte nume în afara lui Harris, precum guvernatorii Gretchen Whitmer (Michigan) și Gavin Newsom (California). Deși recunoaște că aceștia au avut performanțe bune în statele lor, el avertizează că succesul la nivel statal nu garantează succesul la nivel național, comparându-i cu Ron DeSantis, care nu a reușit să performeze la nivel federal.

„Există nume care se vehiculează, dar nu cred că există vreun nume care să poată fi asumat de democrați cu certitudine, chiar dacă în felul lor, mulți dintre ei, teoretic, contra candidatei Kamala Harris au avut performanțe politice mai bune decât domnia sa, în sensul că au fost aleși de două ori în statele lor.

Dar problema este dacă nu se reiterează situația domnului DeSantis. Domnul DeSantis a fost un foarte bun guvernator al Floridei, dar din păcate pentru domnia sa nu a reușit să performeze la nivel de Statele Unite, de țară întreagă. Din această perspectivă e o problemă. Toți luați în parte prezintă riscuri.

Cele mai importante nume care se vehiculează pe lângă Kamala Harris, unul este al guvernatorului de Michigan, doamna Gretchen Whitmer, care este un guvernator foarte talentat, se pare. Dar, repet, problema domniei sale este că s-ar putea să repete situația lui DeSantis. Faptul că ești un bun guvernator nu te face neapărat un bun candidat la președinție.

Gavin Newsom, care este guvernatorul Californiei, este un personaj foarte interesant. Dar, cred că ce este bun pentru California, nu e neapărat bun pentru toată republica. California este specială. Gavin Newsom, cu figura lui de actor de la Hollywood, dacă vă amintiți filmul „American Psycho”, el are o figură care nu e neapărat cea mai favorabilă pentru vot și un track record, adică un record politic discutabil. California, în acest moment, stă prost din punct de vedere economic, prețurile sunt mari, inflație enormă, este o zonă din care se scurg foarte mulți migranți în Statele Unite, adică teme foarte complicate din punct de vedere politic.

Mark Kelly, care este senator din Arizona, un fost astronaut foarte celebru în America, cunoscut de toată lumea, dar să zic așa, un om care n-are poate forța să devină președinte. E un senator bun, cunoscut, dar nu cred că poate face o „explozie”.

Și un nume care apare din ce în ce mai des, cel puțin în discuții, este guvernatorul din Pennsylvania. Pennsylvania fiind un stat dintre cele „swing-states”. Josh Shapiro, care iarăși e invocat ca fiind un competitor politic bun. A câștigat o victorie majoră în Pennsylvania și mulți îl invocă. Dacă e aceeași problemă cu domnia sa, poate să fie un DeSantis al democraților. Ăsta este riscul, ai un guvernator bun, dar faptul că ești guvernator bun nu te face neapărat un președinte bun.

La convenția din Chicago vor merge electorii din toate statele, ori guvernatorii, deci cei care sunt guvernatori sau legați mai ales de un stat specific, nu sunt neapărat populari în toată America. Deci va fi greu să credem că unul dintre ei va reuși să o învingă pe Kamala Harris. Teoretic se poate, dar practic, depinde foarte mult cum se orientează sistemul de putere al democraților, care în acest moment n-a invocat niciun alt nume. Deci, chiar dacă nu toți o susțin explicit, cum este Obama, Clintonii o susțin explicit pe Kamala Harris”, a menționat Dungaciu.

Transformarea Kamalei Harris într-un candidat viabil

Profesorul a subliniat că democrații vor încerca să modifice narațiunea politică pentru a prezenta o imagine pozitivă a Kamalei Harris și pentru a concentra atenția publicului asupra defectelor lui Donald Trump. „Vom asista în următoarele luni la o campanie în care se vor repune pe tapet defecțiunile domnului Trump,” a spus el, menționând că scopul principal al schimbării candidatului era de a o transforma pe Kamala Harris în candidatul ideal.

„Foarte multă lume știe că doamna Kamala Harris este un personaj mai degrabă mediocru, politic vorbind. Proba cea mai elocventă este că, dacă vă uitați înainte, nu e cineva care s-o fi lăudat, care să fi spus ce om mare, ce om important avem. Dânsa a stat în umbra lui Biden, n-a avut nicio temă majoră de care să fie legată, cu excepția migrației, care a fost un eșec al administrației Biden și un eșec care va greva mult asupra prestației domniei sale în campanie.

Republicanii o vor face praf. Singura temă pe care a avut-o ca vicepreședinte a fost un eșec major, cum să-i dai să conducă Statele Unite și așa mai departe. Și acum să vedem cum tot aparatul ăsta politico-mediatic se va pune în slujba unui singur obiectiv: să o transforme pe doamna Kamala Harris în candidatul ideal sau președintele ideal al Statelor Unite. Adică strategic și tactic democrații l-au schimbat pe Biden, inclusiv pentru a modifica narațiunea către Trump.

Ei au sperat atunci când au început inclusiv procesele împotriva lui Trump că această campanie se va transforma într-o discuție despre cât de rău este Donald Trump. Din păcate pentru ei, această campanie inițial a fost despre cât de rău e domnul Biden, cât de neputincios fizic. A atins culminații această discuție în dezbaterea dintre Biden și Trump și ulterior s-a transformat iarăși în discuții pozitive despre Trump. Kamala Harris va avea sarcina să mute narațiunea înapoi spre defecțiunile domnului Trump. Vom asista în următoarele luni la o campanie în care se vor repune pe tapet defecțiunile domnului Trump, nu va mai vorbi nimeni despre tentativa de asasinat.

Deja presa în Statele Unite a început cu atacul împotriva lui Trump, ca și cum atentatul n-ar fi existat. Deci la asta vom asista, la o tentativă de a modifica narațiunea aducându-l pe Donald Trump în prim-plan și toate defectele, procesele, trecutul tumultuos al domniei sale. Ăsta este scopul principal al schimbării candidatului. La asta se va adăuga sigur și tentativa de a o face pe doamna Kamala Harris un candidat ideal la funcția de președinte al Statelor Unite. Să vedem dacă va fi de succes proiectul democraților”, a mai spus profesorul universitar,

În opinia expertului în geopolitică, Donald Trump a demonstrat de foarte multe ori că atunci când i se prevedea sfârșitul, reușește sau a reușit cel puțin să revină, aproape precum pasărea Phoenix.

Să vedem dacă va face revenirea până la capăt, ceea ce ar fi unul dintre cele mai importante momente din istoria politică a Statelor Unite. Repet, dacă domnul Trump va reuși să câștige președinția în aceste condiții”, a încheiat Dan Dungaciu.


CITEȘTE ȘI:

Val de glume pe seama Kamalei Harris și a nucii de cocos:„ Nu știu ce este în neregulă cu voi, tinerii. Credeți că ați picat din COCOTIER?”

Ce urmează să se întâmple în Partidul Democrat după retragerea lui BIDEN. Procedura pentru nominalizarea unui nou candidat democrat la președinția SUA

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa